Când mâncăm, nu toate proteinele urmează același traseu: unele evită parțial digestia și ajung aproape intacte în colon, unde întâlnesc microbiota intestinală și pot influența sănătatea. Studiul de la Universitatea de Stat din Carolina de Nord arată că nu contează atât dacă proteina provine din sursă animală sau vegetală, cât natura specifică a acelei proteine și felul în care interacționează cu flora intestinală. Observațiile apar într-un context în care tot mai mulți oameni cresc aportul proteic, iar dezbaterea se mută către detalii moleculare mai puțin evidente la prima vedere.
Cercetătorii au folosit spectrometrie de masă de înaltă rezoluție pentru a urmări proteine purificate din șase surse alimentare, soia, cazeină din lapte, orez integral, drojdie, mazăre și albuș de ou, în două grupuri de cobai: unul fără microbiotă intestinală și unul cu floră normală. Metoda le-a permis să identifice exact ce fragmente proteice scapă digestiei gazdei și devin accesibile bacteriilor din colon. Autorii au urmărit nu doar cantitatea de proteină digerată, ci și ce proteine specifice ajung să interacționeze cu microbiota și ce sunt eliminate prin fecale.
Rezultatele surprind, deoarece proteine considerate de obicei ușor digerabile au fost detectate în probe fecale. De exemplu, albușul de ou, frecvent considerat o sursă proteică ușor procesabilă de organism, a prezentat o proporție semnificativă care a scăpat digestiei. În plus, proteinele din orezul integral păreau să reprezinte aproximativ 50% din proteinele detectate în fecale, indicând că nu sunt digerate eficient nici de gazdă, nici de microbiota colonului. Aceste descoperiri contrazic ideea simplistă că proteinele animale sunt întotdeauna mai biodisponibile decât cele vegetale sau invers; diferențele reale depind de sursa proteică specifică și de proprietățile moleculare ale proteinelor.
Un alt aspect important evidențiat este rolul microbiotei în modelarea destinului proteinelor. Unele proteine sunt degradate mai eficient la cobaii cu floră intestinală activă, în timp ce altele rămân sau se acumulează. Asta înseamnă că prezența sau absența anumitor bacterii poate modifica esențial ce ajunge în colon. Mai mult, printre proteinele care scapă digestiei se numără și molecule cu funcții relevante sau potențial problematice: factori antinutriționali precum inhibitorul tripsinei Kunitz din soia și proteine antimicrobiene din albușul de ou, precum lizoenzima și avidina. Astfel de proteine, odată ajunse în colon, pot schimba compoziția microbiotei în moduri care nu sunt neapărat dorite.
Cercetarea a analizat mai multe etape ale tractului digestiv și a arătat că diferențele majore între animale cu și fără microbiotă apar în intestinul gros și în fecale, nu în intestinul subțire. Aceasta subliniază rolul esențial al microbiotei în transformarea proteinelor rezistente și în determinarea compușilor produși în colon. Interacțiunile proteină–microbiotă pot genera molecule precum acizii grași cu lanț scurt sau indolii, compuși care afectează fiziologia gazdei. Rămâne neclar dacă proteinele ajunse în colon rămân active în forma lor inițială sau sunt modificate înainte de a-și exercita vreun efect, ceea ce ridică întrebări importante pentru nutriție și sănătate.
Studiul nu oferă rețete dietetice rapide, dar schimbă perspectiva asupra discuțiilor privind aportul proteic: nu e suficientă împărțirea simplistă în proteine animale versus vegetale; trebuie analizată sursa specifică și felul în care acele proteine sunt procesate de organism și de microbiotă. Pentru cei preocupați de sănătate, asta înseamnă că în viitor alegerea alimentelor ar putea lua în calcul informații mai detaliate despre compoziția proteică și despre modul în care anumite molecule influențează flora intestinală. Studiul NCSU deschide astfel o direcție spre o nutriție mai precisă, bazată pe biochimie și pe ecologia microbiană a intestinului.
Albușul de ou, orezul integral și inhibitorul tripsinei Kunitz din soia sunt menționate concret în studiu ca exemple de proteine care ajung nedigerate în colon și pot interacționa cu microbiota. Cum s-ar modifica recomandările nutriționale dacă s-ar ține sistematic cont de astfel de detalii moleculare și microbiene?
Fii primul care comentează