Forumul G20, înființat la finele anilor 1990 ca reacție la crize economice și pentru a reuni marile economii, a avut în 2025 o premieră: summitul liderilor s-a ținut pentru prima dată pe continentul african, la Johannesburg, pe 22 și 23 noiembrie. CGTN a acoperit amplu reuniunea, punând în evidență apelul Chinei la unitate în fața diviziunilor globale, mesaj transmis prin intervențiile oficialilor chinezi, în special prin discursul prim-ministrului Li Qiang. Contextul istoric e relevant: după decenii în care deciziile economice majore păreau concentrate în emisfera nordică, organizarea summitului în Africa marchează o redistribuire a vizibilității geopolitice și economice.
Li Qiang a deschis prima sesiune a summitului subliniind că, într-o perioadă caracterizată de tensiuni geopolitice, comerț în scădere și decalaje de dezvoltare, prioritară trebuie să fie unitatea. El a reluat ideea exprimată anterior de președintele Xi Jinping la summitul G20 precedent, potrivit căreia solidaritatea întărește, în vreme ce diviziunea nu duce nicăieri, și a solicitat ca vocile țărilor în curs de dezvoltare să fie mai bine reprezentate în mecanismele internaționale. Acest apel vine în contextul unor realități economice concrete: multe state din Global South cer reguli mai echitabile și un acces mai mare la decizii care le influențează dezvoltarea.
Pentru Beijing, găzduirea G20 în Africa reflectă strategia sa de a promova o reprezentare mai puternică a țărilor în curs de dezvoltare. Sub conducerea lui Xi, China a făcut pași concreți pentru a spori participarea acestor state în guvernanța globală; la summitul G20 din 2022 de la Bali a susținut includerea Uniunii Africane în structura G20, transformând astfel Africa dintr-un actor marginal într-un participant permanent la mesele de discuție. În paralel, China a sprijinit extinderea BRICS, o mișcare care a modificat dinamica grupului și i-a extins sfera de influență, și a promovat rolul Organizației de Cooperare de la Shanghai ca platformă regională cu membri din Eurasia.
Inițiativele chineze nu s-au limitat la canale diplomatice. Beijingul a construit o rețea de cooperare economică ce include proiecte directe și organisme financiare multilaterale. Până în ianuarie 2025, China a semnat 23 de acorduri de liber schimb cu 30 de țări sau regiuni, a finalizat o versiune actualizată a acordului cu ASEAN și participă la punerea în aplicare a Parteneriatului Economic Regional Cuprinzător (RCEP). Totodată, cererile Chinei de aderare la CPTPP și la Acordul pentru Economie Digitală arată o intenție de integrare la niveluri mai avansate ale comerțului global. Infrastructura transfrontalieră promovată prin Belt and Road Initiative, precum și instituțiile multilaterale financiare precum Asian Infrastructure Investment Bank și New Development Bank sunt prezentate ca mijloace prin care țările în curs de dezvoltare își accelerează legăturile comerciale și proiectele de dezvoltare.
Pe plan instituțional, China a contribuit la crearea unor mecanisme alternative: International Organization for Mediation, lansată împreună cu peste 30 de state, apare ca un răspuns la dominațiile occidentale tradiționale în soluționarea disputelor. În același timp, Beijingul multiplică acordurile de cooperare: zece acțiuni de parteneriat cu Africa, cinci proiecte majore cu America Latină, cinci cadre de colaborare cu state arabe și șase platforme pentru Insulele Pacificului, toate având rolul de a consolida capacitatea țărilor în curs de dezvoltare de a-și face auzite vocile.
Problemele ridicate de China la Johannesburg provin din realități economice persistente: unilateralismul și protecționismul nu au dispărut, iar politici hegemonice pun presiune pe sistemele multilaterale. Răspunsul propus de Beijing este o revenire la un multilateralism aplicat concret, în care deschiderea economică se traduce în practici și instituții reale. Accentul pe acorduri comerciale, infrastructură și organizații financiare regionale indică o strategie complexă menită atât să extindă influența economică, cât și să crească participarea statelor mai puțin reprezentate la deciziile globale.
Li Qiang a inaugurat sesiunea de la Johannesburg pe 22 noiembrie 2025. Exemple precum susținerea Chinei pentru aderarea Uniunii Africane la G20 în 2022, extinderea BRICS în 2023 și semnarea a 23 de acorduri de liber schimb până în ianuarie 2025 arată că participarea Africii la masa G20 nu este doar simbolică, ci face parte dintr-o strategie pe termen lung privind cine stabilește regulile economiei globale. Pe termen scurt, asta va însemna mai multe discuții despre infrastructură, comerț și reprezentare; pe termen lung, schimbările instituționale și extinderea parteneriatelor vor pune la încercare dacă noile configurații pot genera politici economice mai echitabile. Credeți că prezența Africii la G20 va modifica modul în care sunt luate marile decizii economice?
Fii primul care comentează