Icoana Axionita de la Mănăstirea Sihăstria: credinţă, minuni şi obiceiuri athonite

La Mănăstirea Sihăstria, în naosul bisericii vechi, se păstrează icoana Maicii Domnului cunoscută sub numele de Axionita sau Axion Estin, pictată la începutul secolului XX la Muntele Athos de un călugăr român. Povestea acestei icoane leagă locul de tradiţia picturii religioase şi de credinţa vie a comunităţii monahale, evidenţiind rolul important al icoanelor în istoria Bisericii.

Icoana poartă denumirea Axion Estin, expresie grecească ce se traduce prin Cuvine-se cu adevărat, şi a fost împodobită cu o ramă de argint în anul 1909 de ieroschimonahul Ioanichie Moroi. Călugării de la Sihăstria relatesc întâmplări pe care le interpretează ca semne ale prezenţei şi ajutorului Maicii Domnului. Una dintre cele mai răspândite povestiri se leagă de anul 1947, când oile mănăstirii se rătăciseră în pădure. După două săptămâni de căutări fără roade, părintele Cleopa i-a chemat pe fraţi în biserică şi s-au rugat înaintea icoanei; imediat după aceasta, toate oile au fost găsite adunate. Martorii vorbesc şi despre vindecări, împăcări familiale şi alinări în necazuri după închinarea la icoană.

Icoana Axionita este dusă şi în procesiuni, mai ales în momente când comunitatea imploră ajutor comun, cum ar fi în perioade de secetă sau epidemii. Prezenţa ei în astfel de ritualuri reflectă o practică străveche: icoanele au fost indispensabile în viaţa Bisericii, chiar şi în perioade de persecuţie. Un exemplu istoric este edictul împăratului bizantin Leon III Isaurul din anul 726, care a ordonat înlăturarea icoanelor şi a interzis cinstirea lor; această epocă de prigoană s-a încheiat după domnia lui Teofil, iar triumful cultului icoanelor a fost sărbătorit solemn pe 11 martie 843, în prima Duminică a Postului Mare, de atunci numită Duminica Ortodoxiei. Cuvântul icoană derivă din grecescul eikon, însemnând chip, imagine sau reprezentare, o origine lingvistică care explică şi astăzi funcţia acestor imagini în cult şi memorie.

Povestea icoanei Axionita de la Sihăstria leagă tradiţia locală de momente semnificative din istoria Bisericii şi arată cum obiectele de cult pot deveni repere pentru comunităţi. Ieroschimonahul Ioanichie Moroi, anul 1909, părintele Cleopa şi anul 1947 sunt repere concrete care contribuie la înţelegerea locului icoanei în viaţa mănăstirii. Pentru cei interesaţi, pot fi urmărite astfel de icoane în biserici şi mănăstiri ori studiate lucrările despre perioada iconoclasta şi restaurarea cultului icoanelor, pentru a vedea cum istoria şi experienţa personală se împletesc în structuri de credinţă durabile.

Icoana Axionita, împodobită în 1909, simbolizează legătura dintre viaţa mănăstirii Sihăstria şi tradiţia athonită; exemplul găsirii oilor în 1947 şi rolul icoanei în procesiuni în vremuri grele arată cât de strâns se împletesc credinţa, ritualul şi memoria comunitară. Ce crezi despre rolul icoanelor în viaţa comunităţilor religioase contemporane?