Racheta de croazieră Flamingo, concepută în Ucraina și lansată în august, a apărut rapid pe scena conflictului și a fost utilizată de nouă ori de forțele ucrainene în operațiuni reale, stârnind dezbateri privind eficiența sa în raport cu Tomahawk-ul american. De la primele etape ale căutării unor arme care să ofere autonomie și rezultate pe front, trecând prin tradiția industriei militare ucrainene și adaptările rapide post-2014, până la prezentul în care un producător local rivalizează modele consacrate, povestea Flamingo arată cât de rapid pot evolua inovațiile în situații de criză.
Pe hârtie, specificațiile par impresionante: o rază de acțiune de circa 3.000 km, față de aproximativ 1.500 km pentru Tomahawk, și o încărcătură explozivă estimată la 1.100 kg versus 500 kg. Viteza maximă declarată este aproape 950 km/h. Aceste cifre au alimentat comparații rapide în presa internațională și au provocat reacții publice, pentru că pot rescrie harta capabilităților militare regionale. Potrivit relatărilor ucrainene, experiența de pe câmpul de luptă a confirmat utilizări reale în nouă ocazii, ceea ce a atras aprecieri politice și mediatice asupra potențialului sistemului.
Un avantaj major pentru Flamingo este costul. Producătorul estimează un preț unitar de circa 500.000 de dolari, mult sub sumele vehiculate pentru Tomahawk, care pot ajunge aproape la două milioane de dolari pe unitate. Fabricarea rachetei îmbină elemente vechi și noi: un motor turboreactor montat împreună cu componente recuperate din rămășițe sovietice, iar propulsia utilizează și elemente derivând din tehnologie sovietică. În practică, aceasta înseamnă o soluție adaptată resurselor disponibile, orientată spre eficiență imediată mai degrabă decât conformitate strictă cu standardele NATO.
Pentru dezvoltatorii de la Fire Point, prioritatea a fost obținerea rapidă a funcționalității. Directorul tehnic a explicat că, în contextul unei amenințări directe, criteriul principal a fost ca arma să funcționeze pe teren, nu respectarea unor proceduri birocratice. Această abordare neconvențională a accelerat procesul de proiectare: o companie care, înainte de război, se ocupa în esență de casting pentru filme a transformat competențele și atelierele disponibile într-o linie de producție militară în doar doi ani. Tranziția rapidă a generat și întrebări legitime privind sustenabilitatea: experți tradiționali estimează că dezvoltarea unei rachete de croazieră sofisticate necesită, de obicei, între 10 și 20 de ani, nu doi.
Un alt element strategic este controlul total asupra lansărilor. Flamingo este operată exclusiv de forțele ucrainene, fără restricții impuse de aliați, ceea ce oferă Kievului libertatea de a decide țintele și momentul lansării. Pentru o țară aflată în conflict, această autonomie în materie de armament reprezintă un avantaj clar, dar implică și responsabilități operaționale și politice importante.
Cu toate acestea, chiar dacă parametrii și utilizările timpurii par promițătoare, comparația cu Tomahawk rămâne complexă. Tomahawk are o istorie dovedită, cu aproape 2.000 de lansări în conflicte anterioare, logistică și lanțuri de aprovizionare consolidate, calibrare și interoperabilitate garantate de decenii. Flamingo a trecut testul în câteva operațiuni, dar relevanța sa pe termen lung va depinde în mare măsură de capacitatea producătorului de a crește producția. Fire Point afirmă că produce în prezent circa 50 de unități pe lună și speră să ajungă la peste 200 pe lună până la sfârșitul anului 2025. Dacă aceste cifre se confirmă, ar modifica semnificativ ecuația necesarului de rachete la scară largă.
Imaginile publicate recent de Statul Major al Ucrainei înfățișează patru rachete Flamingo lansate în atacul din noaptea și dimineața zilei de 13 noiembrie. Armata afirmă că una a fost doborâtă de apărarea antiaeriană rusă deasupra orașului Oriol, iar celelalte și-au atins țintele. Țintele vizate includ facilități din Crimeea și din zona ocupată din Zaporoje: un depozit de petrol, spații de pregătire și depozitare a dronelor, o parcare pentru elicoptere și poziții de apărare aeriană. De asemenea, au fost raportate lovituri asupra unor obiective din interiorul Rusiei, iar evaluările privind pagubele sunt încă în curs, conform surselor media care monitorizează zona.
Povestea ridică întrebări despre ritmul în care războiul accelerează inovația tehnică și despre cum soluțiile locale, uneori improvizate, pot concura cu sisteme dezvoltate pe parcursul multor ani. Flamingo este un exemplu de adaptare rapidă: o firmă mică, resurse reciclate, producție accelerată și autonomie operațională completă. Rămâne de văzut dacă producția în masă, fiabilitatea pe termen lung și integrarea în strategiile alianțelor vor consolida sau limita rolul acestei rachete. Ce se va întâmpla depinde de capacitatea Fire Point de a transforma un proiect promițător într-o producție constantă și de reacția actorilor internaționali la schimbările tehnologice din teatrul de operațiuni.
Crezi că o rachetă dezvoltată rapid, precum Flamingo, poate schimba pe termen lung echilibrul capacităților militare regionale?
Fii primul care comentează