Când spațiul public devine scena unde se întâlnesc biserica și memoria istorică, tensiunile apar imediat, exact asta s-a întâmplat pe 30 octombrie la Catedrala Națională, unde corul Patriarhiei, Tronos Junior, a cântat o piesă pe versuri de Radu Gyr. Evenimentul, organizat cu prilejul Zilei Clerului Militar și desfășurat în prezența unor oficiali precum ministrul Apărării, membri ai Familiei Regale și șeful Statului Major, a redeschis discuțiile privind responsabilitatea instituțiilor religioase în gestionarea memoriei istorice a României.
Istoria arată că Radu Gyr nu este doar un simplu nume literar; conform arhivelor, el a avut legături cu Mișcarea Legionară și a fost condamnat în 1945 pentru fapte legate de dezastrul țării, eliberat în 1956 și rearestat în 1958 pentru activitate legionară. Prin urmare, versurile sale vin încărcate de un context politic și moral. Momentul muzical din Catedrală a fost perceput de unii drept o prestație artistică, iar de alții ca o alegere nepotrivită, având în vedere trecutul autorului.
Reacțiile au venit rapid. Csoma Botond, liderul deputaților UDMR, a calificat gestul drept o prăbușire morală, arătând că interpretarea unui poem de către un propagandist al unei ideologii care a promovat ură și violență nu poate fi disociată de semnificațiile istorice. Mesajul său a subliniat contrastele dintre solemnitatea locului, Catedrala Națională, recent sfințită, și ceea ce el consideră ecoul unui trecut întunecat, mascate de vocea aparent inocentă a copiilor.
Vasile Bănescu, membru al Consiliului Național al Audiovizualului, a mers mai departe, afirmând că valorificarea festivistă în spațiul bisericesc a unor texte semnate de intelectuali care au cedat tentațiilor ideologice dăunează Bisericii. El a avertizat asupra riscului transformării locașului de cult într-un cadru care, involuntar, șterge sau distorsionează adevărul istoric, ceea ce include pericolele ultranaționalismului, ortodoxismului formalist sau suveranismelor care pot devia de la tradiție. Deși textul folosit nu era explicit politic, Bănescu a precizat că încercarea de a inocenta un autor care pleda pentru „purificări morale” rămâne problematică.
Alexandru Florian, directorul Institutului Elie Wiesel, a solicitat autosesizarea instituțiilor competente, aducând în discuție cadrul legal aplicabil (OUG 31/2002). Cererea urmărește clarificarea situației și, implicit, asumarea responsabilității pentru deciziile privind includerea în program a repertoriului cu încărcătură istorică sensibilă într-un lăcaș de cult frecventat de reprezentanți ai statului și oficiali.
Momentul s-a desfășurat în contextul unui Te Deum oficiat de Preasfințitul Varlaam Ploieșteanul, episcop vicar patriarhal, și la eveniment erau prezenți toți preoții militari. Faptul că astfel de ceremonii includ elemente muzicale sau literare nu este neobișnuit, însă selecția textelor capătă o importanță sporită când provine dintr-un registru istoric sensibil. Criticii susțin că Biserica ar trebui să protejeze nu doar credința, ci și o memorie istorică gestionată cu grijă, pentru a nu legitima sau minimaliza trecutul criminal al unor ideologii.
Pe de altă parte, unii ar putea argumenta că arta și muzica pot fi disociate de autor, mai ales când sunt interpretate de copii sau coruri, însă această distincție nu este acceptată de toți. Dezbaterea se concentrează pe limitele recuperării culturale și pe cine are autoritatea să decidă ce este adecvat în spațiul sacru public. Reacțiile venite dinspre politicieni și organisme culturale arată că problema depășește dimensiunea estetică, atingând aspecte etice și juridice.
Ziua Clerului Militar, prilejul în care a fost interpretat textul, a adus în Catedrală figuri simbolice și instituționale, ceea ce sporește responsabilitatea organizatorilor în alegerea repertoriului. Prezența membrilor Familiei Regale și a înalților oficiali transmite mesaje care depășesc zidurile lăcașului și influențează dialogul public despre memorie și responsabilitate.
Textul lui Radu Gyr, semnalat în documentele CNSAS, rămâne un punct sensibil. Documentele istorice referitoare la condamnările din 1945 și 1958 oferă contextul necesar pentru orice discuție publică privind utilizarea operelor sale. De aceea solicitarea Institutului Elie Wiesel de autosesizare nu este doar simbolică; vizează aplicarea normelor care reglementează difuzarea unor texte cu potențial ideologic periculos.
Această problemă evidențiază tensiunea dintre libertatea culturală și memoria istorică. Cazul Catedralei Naționale ilustrează importanța cooperării între instituțiile culturale, religioase și statale atunci când se alcătuiesc programe care pot avea consecințe în plan social. Numai astfel pot fi evitate situații în care un moment festiv se transformă într-o sursă de controversă. 30 octombrie rămâne, astfel, o dată care a reaprins discuțiile despre modul și momentul în care pot fi folosite în spațiul public creațiile unor autori cu un trecut politic controversat.
Radu Gyr este numele în discuție și reacțiile publice semnificative au venit din partea politicienilor, membrilor CNA și a Institutului Elie Wiesel. Cum ar trebui procedat de către instituțiile religioase atunci când programează texte cu încărcătură istorică?
Fii primul care comentează