Filmele care confruntă fantezia copilăriei cu temerile adulților au născut povești memorabile, de la Leon: The Professional la The City of Lost Children; acum David Dastmalchian revine cu Dust Bunny, o producție care intră în cinematografe pe 5 decembrie și care aduce în prim-plan monștrii ascunși sub pat, însă transformați în ceva mai nuanțat decât simple imagini de coșmar. În peliculă, o fetiță interpretată de Sophie Sloan e convinsă că acești monștri i-au omorât părinții, iar Dastmalchian interpretează un asasin ale cărui fapte par să se intersecteze cu ținta unui personaj jucat de Mads Mikkelsen, care, în mod surprinzător, devine salvatorul neașteptat al copilei. Tonalitatea filmului pune accent pe acțiune exagerată și un vilanism aproape suprarealist, dar rămâne ancorată într-o premisă ușor de identificat: frica și izolarea pe care le simțim cu toții, la un moment dat, când ne confruntăm cu realitatea.
Am stat de vorbă cu Dastmalchian printr-un apel video despre parcursul său, despre roluri care i-au schimbat traiectoria (amintind prestația din Batman: The Dark Knight din 2008), despre benzile desenate pe care le semnează și despre felul în care tehnologia le modelează percepțiile. El compară Dust Bunny cu filme fantastice pe care publicul le-a dorit înapoi, insistând pe capacitatea de world-building a scenariului semnat de Bryan Fuller, cunoscut pentru munca la Hannibal, dar și pentru proiecte mai lejere precum Pushing Daisies sau implicarea în Star Trek: Discovery. Dastmalchian spune că povestea urmărește un tânăr care a trăit ceva terifiant și totuși nu găsește pe nimeni dispus sau capabil să îl asculte, iar această lipsă de ascultare este, în esență, ceea ce o face atât de recognoscibilă.
Legătura dintre acest sentiment de izolare și tehnologie a ocupat un loc important în discuția noastră. Actorul, în vârstă de 50 de ani, povestește că uneori, uitându-se la telefon sau la știri, are senzația că e singur în trăirile sale; fluxul informațional al lumii tinde să ne sugereze că îngrijorările noastre ne definesc în solitudine. El vede tehnologia ca pe un instrument al funcționalității capitaliste care, dacă e exploatat sau devine o dependență, te convinge încontinuu că îți lipsește ceva. Observațiile sale nu sunt rostite ca un sermon moralizator, ci ca un semnal despre modul în care experiențele personale se filtrează prin ecosistemul digital.
Paralel cu activitatea de actor, Dastmalchian scrie benzi desenate și colaborează cu edituri precum Z2 Comics; volumul Through, care va ajunge în librării la începutul anului viitor, spune povestea lui Alix, o perfecționistă compulsivă care pătrunde într-o lume fantastică construită parcă pentru ea. Autorul recunoaște că, pe măsură ce s-a dezvoltat, povestea a devenit un labirint ce reflectă propria sa luptă cu sănătatea mintală. Metoda sa de lucru diferă în funcție de artist: la Knights vs. Samurai i-a trimis lui Frederic Mele indicații detaliate despre ce se întâmplă pe fiecare pagină, iar la Creature Commandos a stabilit un număr fix de panouri pe pagină pentru Jesús Hervás, care a interpretat apoi liber direcția. Pentru Through, sub îndrumarea artistei Cat Stag, a fost foarte precis, până la nivel de panou, de pildă, pe pagina 16, primul panou, Alix își înfășoară mâna în cârpă ca să spargă o fereastră, iar expresia ei e un amestec de furie și teamă de ce ar putea găsi dincolo. Cat lucrează de obicei pornind de la schițe pe hârtie, pe care le rafinează ulterior pe iPad.
Detaliile pe care le oferă pentru benzile desenate sunt atât de cinematice încât nu surprinde pe nimeni faptul că Dastmalchian a trecut recent și în spatele camerei: a regizat primul său scurtmetraj, Yeti or Not, despre un grup de drumeți care dau peste un Yeti pe un vârf înzăpezit. Filmul va fi disponibil pe Shudder și AMC în decembrie. În paralel, el își continuă proiectele media, inclusiv seria de interviuri de pe YouTube, Grave Conversations, și are un rol în One Piece sezonul 2 pe Netflix, unde îl joacă pe Mr. 3.
Când discută despre tehnologie, se autocaracterizează App Hound, dar spune că folosește aplicațiile în mod intenționat tocmai pentru a nu cădea în capcana dependenței. Tratează tehnologia ca pe o hrană: în cantitatea și contextul potrivită e utilă; când e exploatată sau necontrolată, devine periculoasă. Folosește aplicații de meditație și o aplicație numită Everying AA pentru a găsi întâlniri de suport când e plecat, iar pentru viața de familie apreciază jocuri precum Roblox, care îi permit să rămână conectat cu fiul său, indiferent unde se află. Rutina sa începe adesea cu telefonul, dar nu pentru scroll compulsiv: deschide fișiere salvate cu liste de recunoștință, exerciții de mindfulness și obiective pentru zi, un obicei care pare să-l ajute să gestioneze un program încărcat.
Dust Bunny intră în cinematografe pe 5 decembrie. Tema centrală, monștrii de sub pat, funcționează ca o metaforă pentru fricile care nu sunt ascultate, iar faptul că Bryan Fuller semnează scenariul oferă filmului o dimensiune de world-building rar întâlnită în producțiile comerciale recente. Munca lui Dastmalchian, de la filme la benzi desenate și regie, ilustrează cum aceleași teme pot fi explorate în medii diferite, de la pagina de comic la ecran. Credeți că un film ca Dust Bunny, care îmbină fantezia cu anxietățile digitale ale prezentului, poate încuraja publicul să vorbească mai mult despre singurătate și sănătate mintală?
Fii primul care comentează