De când prima generație GR a devenit favorită în rândul fotografilor de stradă, fiecare iterație reaprinde dezbaterea despre ce înseamnă o compactă serioasă. Eu, utilizator obișnuit al Ricoh GR IIIx, am avut ocazia să probez Ricoh GR IV împrumutat de la Park Cameras din Marea Britanie pentru a vă povesti ce noutăți aduce și ce rămâne identic.
Folosesc GR IIIx zilnic pentru fotografiere documentară, așa că îi cunosc bine avantajele: discreție, o lentilă fixă care te provoacă să vezi altfel și dimensiuni care îl fac aproape invizibil în buzunar. Pe lista mea de dorințe pentru un succesor se aflau ecran rabatabil, blitz integrat, o carcasă mai solidă și un autofocus mai eficient. Ricoh GR IV bifează doar parțial aceste cerințe: autofocusul e doar puțin mai bun, iar prețul este mai mare, ceea ce poate face ca upgrade-ul să nu pară justificat. Totuși, după câteva zile cu el am observat alte schimbări mici, dar relevante.
Designul a fost rafinat în mod discret: corpul e puțin mai subțire, dar gripul e mai generos, ceea ce îmbunătățește confortul fotografiatului cu o singură mână, atât pe orizontală, cât și pe verticală. Din experiența mea, nu mai simți nevoia unor adaosuri tip thumb grip pe care le foloseam pe GR IIIx. Portul USB-C și capacul acestuia se manevrează mult mai ușor, o modificare aparent minoră, dar care simplifică utilizarea zilnică. La capitolul imagine, profilele Hard Monotone și Cross Processing aduc opțiuni creative interesante; am testat compensarea negativă a expunerii cu ajutorul comutatorului ± și rezultatele au fost potrivite pentru anumite stiluri. Funcția macro funcționează bine, bokeh-ul dintr-una dintre fotografii realizate la f/2.8 era curat și rotunjit, semn că lentila se descurcă în diverse situații.
Există însă motive de prudență. Calitatea construcției pare, practic, neschimbată față de modelul anterior. Am dus GR IIIx la service de două ori din cauza unor butoane blocate; reparațiile nu au fost scumpe, dar au însemnat timp pierdut. Nu vreau să țin aparatul protejat excesiv; prefer să-l bag în buzunar și să plec la fotografiat fără huse voluminoase. Pentru mine, o carcasă mai robustă ar fi fost esențială. În plus, GR IV este mai scump și nu oferă saltul major la autofocus pe care îl speram, deci nu reprezintă o upgrade evident pentru toată lumea. Totuși, tentația rămâne, versiunea Monochrome, anunțată pentru anul viitor, mi-a urcat imediat în lista de dorințe.
Per ansamblu, GR IV e mai degrabă un pas mic, dar binevenit, decât o revoluție. Îmbunătățește anumite aspecte ale utilizării zilnice și extinde opțiunile creative, dar păstrează slăbiciuni care contează pentru un aparat destinat purtării fără griji. Dacă vrei un instrument compact care îți schimbă modul de a fotografia mai mult prin stil decât prin specificații brute, s-ar putea să ți se potrivească; dacă ai deja un GR IIIx, decizia merită cântărită.
GR IIIx rămâne aparatul pe care l-am purtat zilnic. Modelele precum GR IV, cu profile ca Hard Monotone și Cross Processing și cu mici îmbunătățiri de design, arată că producătorii încă miză pe camere compacte care provoacă un anumit mod de a vedea. Implicarea Park Cameras în test și anunțul unei versiuni Monochrome sugerează că există cerere pentru astfel de produse, chiar dacă schimbările sunt incremental. Voi păstra GR IIIx deocamdată, dar aștept Monochrome-ul cu interes, poate acesta va face trecerea mai tentantă.
Tu ce părere ai: ai trece la un model nou cu îmbunătățiri mici, dar practice, sau ai rămâne la aparatul care te însoțește deja?
Fii primul care comentează