Când chimia devine detectiv, uneori găsește remedii chiar în propria bucătărie: cercetătorii care studiau metilenomicina A au dat peste un compus intermediar produs natural în cursul sintezei, pe care l-au recunoscut ca un antibiotic nou, numit pre-metilenomicină C lactonă. Descoperirea, făcută în laborator, ar putea avea aplicații importante în spitale, unde MRSA și VRE rămân amenințări serioase pentru pacienții vulnerabili.
Metilenomicina A este utilizată de peste 50 de ani pentru tratarea unor infecții bacteriene, iar pe măsură ce chimiștii au investigat structura și căile biosintetice ale acestui antibiotic clasic, au observat apariția unei molecule intermediare care până atunci trecuse neobservată. Această pre-metilenomicină C lactonă nu fusese considerată anterior ca substanță activă, însă testele inițiale îi dezvăluie potențialul: în experimente de laborator, compusul s-a dovedit aproape de 100 de ori mai puternic decât alte variante împotriva bacteriilor care stau la baza a două probleme majore din spitale, Staphylococcus aureus rezistent la meticilină (MRSA) și Enterococcus rezistent la vancomicină (VRE). Aceste bacterii pot complica intervențiile chirurgicale și pot pune în pericol pacienții postoperatori, astfel încât orice armă nouă împotriva lor e binevenită, cu prudență, desigur, pentru că niciun tratament nu este o soluție miraculoasă.
Un aspect pozitiv din datele raportate este lipsa indicilor semnificative de rezistență la noul compus în testările inițiale. Asta nu înseamnă că problema rezistenței dispare imediat, dar sugerează că mecanismul de acțiune al pre-metilenomicinei C lactonă ar putea ocoli unele dintre apărările clasice ale bacteriilor rezistente. Profesorul Greg Challis, specialist în biologie chimică și sintetică și unul din liderii echipei, explică abordarea: cercetarea lor a pornit de la studii fundamentale asupra unui antibiotic cunoscut de mult, iar utilizarea unor metode genetice le-a permis să identifice intermediarii din calea biosintetică. Ca o analogie la îndemână, el compară procesul cu demontarea unui model Lego, scoțând treptat piese până rămâi cu fragmentele care conturează forma finală. Nu e o comedie romantică, dar are un farmec de laborator: uneori piesele mici sunt cele care schimbă regulile jocului.
Trebuie reținut însă că rezultatul este momentan preclinic. Nu s-au făcut încă studii clinice pe oameni, ceea ce înseamnă că vor trece cel puțin câțiva ani până când, eventual, pre-metilenomicina C lactonă ar putea fi utilizată la pacienți. Descoperirea rămâne totuși un pas promițător într-un context global dificil: Organizația Mondială a Sănătății a atras recent atenția că ritmul dezvoltării noilor antibiotice nu ține pasul cu răspândirea rapidă a superbacteriilor, iar previziunile avertizează despre până la 10 milioane de decese anual până în 2050 dacă tendințele actuale persistă. Din acest motiv, ideea de a re-examina antibioticele vechi și de a identifica intermediari activi poate fi o strategie practică: nu tot ce e nou trebuie inventat de la zero, uneori e suficient să privești cu atenție ce există deja.
Descoperirea pre-metilenomicinei C lactonă ridică întrebări concrete: cât de rapid poate fi produsă la scară largă, ce profil de siguranță va avea la om și cât de durabilă va rămâne eficacitatea ei în fața evoluției microbiene. Exemple concret din studiile raportate includ date despre activitatea crescută față de MRSA și VRE și faptul că investigațiile au plecat de la un antibiotic folosit de mai bine de jumătate de secol, metilenomicina A. Dacă aceste constatări se confirmă în studii clinice, ar fi un exemplu clar de cum cunoștințele istorice din medicină pot genera soluții moderne. Crezi că revizuirea medicamentelor vechi ar putea deveni o strategie sistematică în căutarea unor tratamente noi?
Fii primul care comentează