Generalul (r) Ștefan Dănilă explică reducerea contingentelor americane din zonă, ce implicații are pentru România și de ce românii au aflat despre această modificare din presa ucraineană, oferind context despre rotații și efective. Istoria cooperării militare în jurul Mării Negre a oscilat între perioade de intensă atenție și retrageri, iar această mutare a SUA se înscrie în acea succesiune de faze, nu e o surpriză totală, dar nici o veste reconfortantă pentru partenerii regionali.
Fostul comandant al Armatei Române afirmă că, din perspectiva capacității de descurajare, americanii par să compenseze parțial prin prezența unor contingente din alte armate NATO europene. Asta înseamnă că vizibilitatea trupelor americane pe teritoriul românesc scade, dar nu se anulează complet. Mesajul către România ca partener strategic rămâne, însă tonul e mai rece: este un semnal incomod că pentru Statele Unite regiunea Mării Negre nu mai ocupă același loc de prioritate pe care mulți l-au atribuit anterior. În practică, rotațiile care ar fi trebuit să aducă efective din Divizia a 3-a Infanterie pentru a înlocui trupe din Divizia 1 nu s-au efectuat la aceeași scară, astfel încât între 800 și 1.000 de militari care ar fi trebuit să sosească nu au mai venit. Totuși, prezența americană în România rămâne: baze importante precum Deveselu sunt încă operaționale, iar numărul total, în funcție de perioadă și exerciții, se situează între 2.000 și 3.000 de militari, cu variații temporare legate de misiuni sau antrenamente.
În privința momentului în care opinia publică a aflat vestea, generalul susține că informația nu era complet surprinzătoare pentru cei din sistem, dar a devenit publică abia după apariția în presa ucraineană. Aceasta ridică întrebări privind comunicarea autorităților române sau activitatea reprezentanței diplomatice americane, este posibil ca lipsa unor canale oficiale funcționale sau absența unui ambasador să fi amplificat senzația de surpriză. Pe scurt, nu atât decizia în sine a fost neașteptată, cât modul de comunicare al acesteia.
Ce măsuri ar trebui luate? Răspunsul e pragmatic: Armata României trebuie să rămână organizată, echipată și pregătită pentru apărare, așa cum i s-a solicitat până acum. Din păcate, finanțarea a suferit schimbări: deși se discuta despre majorarea bugetului la 3, 5% din PIB pentru apărare, rectificările recente au redus fondurile, iar resursele au fost direcționate către asigurarea salariilor și pensiilor, nu spre intensificarea exercițiilor sau achiziții. Dacă retragerea a fost motivată în mare parte de considerente financiare ale SUA, e puțin probabil ca România să fi putut împiedica decizia. Totuși, o comunicare diplomatică mai activă și o reprezentare oficială completă ar fi putut tempera impactul și percepția acestui mesaj brusc.
Pe plan practic, această fază ar putea fi atenuată prin întărirea cooperării cu aliații NATO din Europa, dezvoltarea capacităților naționale de descurajare și o planificare clară a investițiilor în apărare. Datele despre rotații, efective și locații rămân esențiale pentru evaluarea exactă a nivelului de securitate: la Câmpia Turzii și în alte locuri, prezența americană este adesea temporară, legată de exerciții de o lună sau două, ceea ce explică variațiile cifrelor.
Armata României trebuie să își continue atribuțiile: organizare, înzestrare și pregătire operațională. Lipsa unor forțe străine la nivelul estimat poate reprezenta un impuls pentru autorități să accelereze consolidarea capabilităților interne și intensificarea cooperării cu partenerii europeni. În același timp, situația subliniază importanța unor canale diplomatice active, prezența unui ambasador și comunicarea transparentă cu publicul pot diminua efectul unor surprize de acest gen.
Titlul EXCLUSIV și fotografia Statului Major al Apărării nu schimbă esența situației: retragerea este un semnal politic și militar, iar estimarea de 2.000–3.000 de militari americani în România rămâne un reper util pentru evaluarea impactului. Elementele concrete precum Baza de la Deveselu, Divizia 1 și Divizia a 3-a Infanterie, precum și mențiunea despre cei 800–1.000 de militari neînlocuiți, furnizează date palpabile pentru discuțiile despre strategie și buget.
Generalul (r) Ștefan Dănilă a evidențiat două aspecte esențiale: necesitatea unei comunicări diplomatice eficiente și importanța unei Armate Române bine finanțate și pregătite. Ambele sunt concluzii practice: fără bugetul promis de 3, 5% din PIB și fără un plan clar pentru înlocuirea unor capabilități externe, responsabilitatea pentru securitate cade într-o măsură mai mare pe resursele interne și pe cooperarea europeană. Observația că regiunea Mării Negre pare să fi coborât în ierarhia priorităților americane trebuie reținută; strategia națională ar trebui să țină cont de această realitate și să acționeze în consecință. Ce opinie aveți despre felul în care autoritățile au comunicat această schimbare și despre pașii pe care ar trebui să îi întreprindă România?
Fii primul care comentează