Festivalurile de toamnă au întotdeauna un farmec aparte: e perioada când orașele, mici sau mari, devin noduri temporare pentru filme care ne confruntă cu trecutul, prezentul și adesea cu viitorul. Ioana Moldovan ne conduce prin două festivaluri diferite, Astra la Sibiu și Culmea la Brașov, și trece în revistă câteva producții demne de atenție, plus un titlu românesc care stârnește dezbateri.
Astra Film Festival de la Sibiu rămâne, după mulți ani, un reper pentru documentarul cu tentă antropologică. Programul reunește filme mari, dar și producții mai mici din cinematografia mondială, având în comun preocuparea pentru subiecte de actualitate: identitate, mediul online, neo-fascism, dezinformare. Dintre titlurile care mi-au rămas în minte se numără We Are Inside de Farah Kassem, în care regizoarea revine la Tripoli pentru a avea grijă de tatăl ei poet și, în încercarea de a găsi un limbaj comun, începe să scrie poezie. Tatăl, Mustapha Kassem, e fermecător și încăpățânat într-un mod care umanizează situația unui oraș mereu la marginea crizei. Filmul leagă viața personală de tumultul civic al orașului și arată cum arta poate fi mijloc de vindecare și de construire a unei comunități.
Fiume o morte! de Igor Bezinović tratează o întâmplare istorică-politică cu un ton tăios și ludic: ocuparea orașului Fiume/Rijeka în 1919 de către Gabriele D’Annunzio, care a creat acolo un soi de stat protofascist timp de 15 luni. Filmul alternează material de arhivă cu scene reconstituite, conturând un portret energic și ironizant al fascismului, scoțând în relief ridicolul din spatele grandorii sale efemere.
Letters from Wolf Street, semnat de Arjun Talwar, explorează identitatea prin ochii unui indian stabilit la Varșovia. Talwar dialoghează cu oamenii de pe strada sa, poștașul, vânzătorii, vecinii, și compune un portret cald și reflexiv despre cum se construiește sentimentul de apartenență într-un oraș străin. Filmul reușește să capete o valoare universală, deși pornește din detalii foarte locale.
Din selecția românească, Bright Future/Viitor luminos, realizat de Andra McMasters, surprinde prin subiectul spectaculos: imagini filmate de un membru al unui club amator la Festivalul Mondial Studențesc de la Phenian, 1989, unde a fost prezentă și o delegație mixtă din România. Montajul isteț și jucăuș transformă acest material rar într-un mic deliciu cinematografic.
Astra se încheie duminică, 26 octombrie, iar o parte din selecție va fi disponibilă online între 26 octombrie și 6 noiembrie, veste bună pentru cei care nu pot ajunge la Sibiu.
Tudor Giurgiu prezintă Pădurea de molizi, un film despre masacrul de la Fântâna Albă din 1941, un episod tragic petrecut la granița dintre România și Uniunea Sovietică, în actualul teritoriu al Ucrainei. Evenimentul rămâne puțin cunoscut și e învăluit în controverse privind cifrele și responsabilitățile. Giurgiu folosește o formulă hibridă: mărturii reale ale supraviețuitorilor sunt redate de actori, iar filmul alternează momente documentare cu scene ficționale care urmăresc, meta, punerea în scenă a unei piese bazate pe acele întâmplări. Ideea unei abordări reflexive poate funcționa, dar aici coerența are de suferit. Tonul schimbător și trecerile bruște între arhive serioase și replici jucăuș ironice ale unor personaje fictive au creat, la vizionare, o respingere: episodul istoric e atât de grav încât contrastele tonale au părut nepotrivite. Rămân multe întrebări despre opțiunile estetice și despre lipsa unei aprofundări contextuale.
Schimbând registrul, Brașovul găzduiește Culmea Film and Environmental Education Festival, o inițiativă menită să diversifice viața culturală a orașului și să atragă public tânăr în dezbateri despre mediu. Brașovul nu are, poate, aceeași densitate de evenimente culturale din motive istorice, investiții concentrate pe industrie și turism sezonier, o comunitate studențească mai restrânsă comparativ cu orașe precum Cluj sau Sibiu, iar un festival care îmbină teme montane, elemente de horror (Dracula) și educație de mediu reprezintă o soluție pragmatică pentru a atrage public. Selecția cuprinde lungmetraje și scurtmetraje, ficțiune și documentar, animație și experimente de tip eseu de arhivă, cum este The Flowers Stand Silently, Witnessing de Theos Panagopoulos. Evenimentele au loc la cinematograful Modern din Brașov, dar și în parteneriat cu ONG-uri din comunități învecinate, precum Augustin și Sânpetru, care se confruntă cu probleme legate de accesul la educație, abandon școlar și sărăcie. Festivalul Culmea continuă până duminică.
Analiza temelor recurente în aceste festivaluri dezvăluie ceva mai profund despre relația dintre film și memorie. Filmele pomenite pun accent pe acumulările colective, identitate națională, traume istorice, migrație, comunități sub presiune, și recurg la forme hibride pentru a căuta noi moduri de a povesti. Unele apelează la umor și montaj fragmentar ca instrumente de deschidere, altele miză pe onestitatea mărturiei în fața arhivelor. E semnificativ că Astra, cu aura sa antropologică, continuă să promoveze documentarul ca spațiu de reflecție socială, în timp ce festivaluri precum Culmea reunesc educația de mediu cu proiecții și inițiative comunitare, sugerând o extindere a preocupărilor civice în circuitul festivalier regional. Rămâne tot mai des întrebarea: cum împăcăm respectul pentru gravitatea faptelor istorice cu libertatea de a experimenta formal? Unele titluri reușesc, altele nu, iar discuția rămâne deschisă.
Astra propune filme precum We Are Inside, Fiume o morte! și Letters from Wolf Street, iar Culmea aduce în lumină proiecte cu miză educațională și ecologică, de la scurte eseuri de arhivă la programe în comunitățile din jurul Brașovului. Ce film ți-ar stârni mai mult interes din cele descrise aici?
Fii primul care comentează